Specialiştii au utilizat tehnologiile cu infraroşu şi lumină UV pentru a-l descifra. În cele din urmă, conform Fox News, nu au descoperit doar un papirus, ci câteva straturi lipite între ele. Un specialist în recondiţionarea papirusurilor a fost adus pentru separarea documentului.
„Este o descoperire senzaţională. Majoritatea papirusurilor sunt scrisori, contracte sau chitanţe. Acesta este practic un întreg text mult mai valoros”, a declarat Sabine Huebner, specialist în istorie antică din Universitatea Basel.
Paprisul conţine un text medical străvechi care descrie „apnea isterică”, conform lui Huebner care afirmă că textul a fost scris de Galen (sau Claudius Galenus), ultimul mare medic al Antichităţii. Cercetătorii au comparat conţinutul papirusului cu textele medicale din papirusul Ravenna. Acesta incude manuscrise realizate de Galen care au fost rescrise şi reutilizate în perioada medievală. „Papirusul din Basel ar putea fi un caz similar de reciclare medievală, deoarece conţine multiple straturi lipite împreună”, au explicat membrii universităţii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: